Gânduri despre „BERESHIT” – Principii

Primul cuvânt al Bibliei, care a dat și titlu cărții „Geneza”, este în ebraică: BERESHIT.

brashi_hebrew

Construcția acestui cuvânt exprimă o expansiune deplină, și asta indiferent dacă teoriile „Big-Bang” și cea a Universului în expansiune sunt corecte sau nu. Eu personal nu consider Biblia o carte despre fapte științifice – mai ales narațiunea (literală) a Genezei, care nu se armonizează deloc cu descoperirile științei (dar nici nu este nevoie). Biblia nu își propune să vorbească sau chiar să explice lucruri pe care oamenii de știință într-o zi le vor cunoaște oricum. Biblia ne va oferi mai degrabă căi de acces către niște adevăruri sau principii funda­mentale ce se află dincolo de universul științei și chiar al materiei.

Două din aceste principii le putem vedea în cartea „Geneza”, atunci când pătrundem dincolo de niște „povestiri” frumoase, despre cum au fost întocmite animalele, copacii, soarele, stelele sau Adam și Eva. Aceste principii le-aș numi pentru început: Principiul „Dualității” și Principiul „Expansiunii”.

Principiul „Dualității” se identifică foarte ușor în prima carte a Bibliei. Cea dintâi literă a „Cărții Începuturilor” este „B” (ב‎ sau „Bet”, în ebraică), care este a doua literă a alfabetului. Însuși cuvântul „Alfabet” provine de la numele ebraice ale primelor două litere: „Alef” (א) și „Bet” (ב‎).

Mai întâi doresc să scot în evidență ideea care ni se transmite chiar din primul capitol al Genezei, anume că încă de La început, înainte de orice creație, există „1”, adică Unitate. Îndată însă ce apare Creația, apare și Dualitatea. Spre exemplu, dacă privim la oricare din cele șase zile ale Creației, în fiecare din acestea există cel puțin o dualitate (un contrast), iar în zilele a treia și a șasea observăm câte-o dublă dualitate.

creatie_dualitate

Așadar, observăm că tot ce este creat, se află încă din start într-o stare de „Dualitate”. Percepem un contrast, ceva ca și cele două fețe ale aceleiași monede. Până și „Bărbatul” și „Femeia” fac parte dintr-un singur întreg, numit „ADAM” (OM).

Aș dori să atrag atenția asupra diferenței ce există cu privire la înțelegerea noțiunii de „Dualitate”, care are valențe diferite în Vechiul Testament (la evrei) față de Noul Testament (la creștini). În Evanghelia după Ioan 1:1 citim (aparent) aceleași lucruri descrise în (aparent) aceiași termeni, precum: „La început” sau: „Lumina și întune­ricul”… Totuși, în Noul Testament apare o nuanță în plus: „Întunericul n-a biruit-o”. Creștinismul, la origine, a preluat idei din gândirea greacă a timpului, potrivit cărora „Dualitatea” implică un conflict necurmat între două forțe distincte și ostile. Astfel au apărut personaje precum „Satana” și „Demonii”, care în înțele­gerea creștină sunt o forță indepen­dentă (diferită) de Divinitate, de „Forța Binelui”, și care concurează și se războiește mereu cu Dumnezeu, pentru a-i lua fie locul, fie „supușii”, spre a-i duce în „iad” sau la „pierzare”.

Totuși, în simbolistica și sistematica Creației, dar și în restul Vechiului Testament, ideea unei conflagrații uni­versale între două forțe diferite, aflate pe poziții ireconciliabile, lipsește cu desăvârșire. În Isaia 45:7 se afirmă chiar opusul, care tradus cuvânt cu cuvânt din ebraică, sună în felul următor: „(EU am) format Lumina și (am) CREAT Întunericul, fac Pace și CREEZ Răul, EU YHWH fac toate acestea”.

În tradiția mistică iudaică, Dumnezeu este „Lumina fără de sfârșit”, TOTUL și pretutindeni. Și fiind lumină pretutindeni, umple orice colțișor, nemaiputând manifesta nici un alt aspect. Pentru a putea „face” ceva, sau altceva, în afară de A FI doar „Lumină fără de sfârșit”, Dumnezeu trebuia să se „retragă” mai întâi, să „creeze întuneric”, respectiv să facă un „spațiu gol, întunecat” în care nu se află „nimic” (sună paradoxal). În acest spațiu „Creatorul” putea „turna” apoi o rază mult mai slabă de lumină Divină. Să ne închipuim că dorim să facem o fotografie cu un bliț, încercând să obținem efecte de lumini și umbre… afară la soare. Nu vom vedea lumina blițului, sau efectul acestuia, în timp ce soarele ne inundă cu lumina și strălucirea sa.

Când Dumnezeu s-a „retras”, creând un spațiu gol, „mica” lumină pe care a început să o radieze (ca și blițul foto) a făcut ca Creația să fie percepută ca o „Dualitate”, cu lumini și umbre, ca o monedă cu două fețe, ca două realități distincte (Binele și Răul). Aceasta ne face să uităm că nu există, totuși, decât UN SINGUR adevăr, o singură realitate, și că Dumnezeu este UNA și TOTUL. De aceea, Biblia descrie Creația după momentul când Dumnezeu s-a retras, când a creat spațiul necesar manifestării în Creație. Cartea Geneza nu îl prezintă pe Dumnezeu așa cum era înainte de „La Început…”, și anume un Întreg strălucitor, „Lumina fără de sfârșit” ce umplea fiecare colțișor din Univers, lumina infinită în care se „vede” totul, dar în același timp, nimic concret, căci într-un ocean de lumină orbitoare este imposibil de distins nuanțe sau contraste…

Din acest motiv, relatarea despre Creație începe cu litera „B” (ב‎, a doua literă), într-o lume cu o lumină „mai mică”, o lumină diminuată progresiv, până la un nivel la care putem distinge perechi în Creație. Este lumea „Dualității” în care am perceput pentru prima dată deosebirea dintre lumină și întuneric. Cu toate acestea, „Întuneric” ca reali­tate distinctă nu există cu adevărat, la fel cum nici umbra nu există de sine stătătoare, fără un obiect real. Nu există decât lumină și mai puțină lumină sau lipsa totală a luminii. Daca lumina ar fi totul, pretutin­deni, am fi orbiți și nu am mai percepe întunericul, umbrele, nuanțele fine. Dar, după ce oceanul de lumină Divină a fost redus ca radianță, am perceput că există și „Luminători” (mai mari și mai mici) care luminează ziua și noaptea. Am observat și că există păsări pe cer și pești în apă, după care am văzut Bărbatul și Femeia. Cu toate că îi percepem separați, cei doi sunt totuși „UNA”…

Al doilea principiu în cartea „Geneza” este Principiul „Expansiunii” (sau al creșterii, al dilatării, al dezvoltării). Acest principiu nu este afișat în Biblie chiar „la prima vedere”, dar există totuși. Este tranziția de la „UNU” la „DOI”, apoi de la „DOI” la „PATRU” și în final la o explozie în diversitate sau multitudine. În materialele următoare mă voi referi mai pe larg la acest principiu, pe care îl voi mai numi și „Principiul 1 – 4”. El este codificat chiar în primul cuvânt al Bibliei: „BERESHIT”, cuvânt despre care fără îndoială că s-au scris cărți întregi. Cu siguranță, și teoria expansiunii Universului fizic este și ea o aplicație în tărâmul fizic a principiului Expansiunii.

Ultima literă a Cuvântului „BERESHIT” este „T” (ת‎ sau „Tav” în ebraică), totodată și ultima literă a alfabetului, cu valoarea numerică de 400. În vechea scriere ebraică, litera „Tav” arăta ca semnul „plus” (+), de fapt, ca o cruce. Știm ce semnifică Crucea: suferință, durere, moarte… La fel, și numerele (biblice) 40 (ani în pustie) sau 400 (ani de robie în Egipt) simbolizează viața în acest univers aspru și ostil al materiei. De multe ori percepem viața ca pe o luptă continuă pentru supraviețuire și parcă ne pare o suferință interminabilă în „robie”. Nu mă refer la o robie în sensul propriu, ci la faptul că încă de la nașterea în corpul acesta material percepem lumea ca o Dualitate. Nu neapărat cea evidentă, dintre masculin și feminin, sau dintre „Bine și Rău”, ci mai degrabă ca o stare de „deconectare”, ca o „despărțire” de Dumnezeu, de Întregul și UNITATEA sa. De multe ori ne simțim singuri, părăsiți, ca un naufragiat pe o insulă. Bineînțeles că nici pe semenii noștri nu îi percepem ca fiind „UNA” cu noi, poate doar dacă fac parte din aceleași grupuri (sociale, politice, religioase) ca și noi. Altfel, îi vedem ca pe o posibilă amenințare, ca pe niște „necredincioși” sau chiar ca pe potențiali „dușmani” ai noștri (și ai lui Dumnezeu).

Potrivit principiului Expansiunii, tot ceea ce facem în această viața, încă de la naștere și până la ultima suflare, ne va duce în mod aparent tot mai departe și mai departe de Dumnezeu. Rămânând la simbolistica biblică, vom rămâne la nesfârșit în „robia din Egipt” sau vom pribegi tot mai mult în „pustie”, până când vom muri acolo. Cu alte cuvinte, cu toate că evoluția omenirii în privința științei, a tehnologiei și în orice alt domeniu material crește în mod exponențial, percepția „deconectării” noastre față de Dumnezeu, de „Întreg”, de „TOTUL” va crește tot atât de exploziv, până la infinit, și ne vom trăi viața ca atare. Asta în caz că nu facem „Teshuva” sau „Pocăință”, (un alt principiu biblic, cel al „Reîntoarcerii” de la multitudine la UNU). „Teshuva” constă în a-ți schimba căile, direcția, în a te realinia, a te reconecta. Nu înseamnă deloc să devii religios, să aderi la o oarecare religie sau sectă, să te conformezi unor norme și standarde religioase, ci înseamnă să îți schimbi modul de a percepe lumea, Universul, pe semenii tăi și pe Dumnezeu. Să vezi că în esență ești conectat mereu cu toți și cu totul și astfel îi poți accepta și iubi pe toți și totul, necondiționat. Doar în felul acesta ne putem „izbăvi” de latura distrugătoare a principiului „Expansiuni” și redobândi UNITATEA, pacea, armonia, legătura cu Dumnezeu, cu TOTUL.

În încheiere, să privim din nou la cuvântul ebraic „BERESHIT”, scris pe litere: Bet–Resh–Alef–Shin–Yod–Tav, împreună cu valorile numerice: 2–200–1–300–10–400.

brashi_hebrew

Primele trei litere, Bet (ב‎) – Resh (ר‎‎) – Alef (א‎‎) sunt identice cu cele din al doilea cuvânt din Biblie: BaRA, care se traduce „(A) CREAT”. Cele două principii se mai regăsesc și în valorile numerice ale literelor. „Planul” de ansamblu prezentat în linii mari în Biblie începe cu o Creație în Dualitate ce se deschide cu litera „Bet” (2), urmată de o „explozie” în diver­sitate prin „Resh” (200), în care aparent totul scapă de sub control, ajungându-se chiar la „robie”. Ar urma chiar moartea în „pustie”, dacă nu ar interveni însă „Teshuva”, reîntoarcerea la Dumnezeu, la starea de UNITATE, repre­zentată prin „Alef” (1). Aici, în ziua a șasea, apare și OMUL (ADAM), făcut după „Chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, considerat „coroana Creației”. Asemănarea constă în faptul că OMUL este în același fel UNA, după cum și Dumnezeu este UNA, chiar dacă la început, datorită prea marii străluciri a Omului Primordial, nu se se puteau încă deosebi nuanțele sale (Partea „Bărbătească” și Partea „Femeiască”).

Ultimele trei litere, Shin (ש) – Yod (י) – Tav (ת‎) au în mijlocul lor acea „Iotă” mică (י – Yod) ca punct central, la stânga și la dreapta ei aflându-se „Shin” (ש) și „Tav” (ת‎), ultimele două litere din alfabet. Acea „Iotă”, (care „nu va trece nicidecum” – după cum a declarat Yeshuah), are valoarea 10, sau 1 potențat, și reprezintă UNITATEA lui YHWH din mărturia de credință „Shema Israel!” din Deuteronom 6:4: „Ascultă Israele, YHWH, Dumnezeul nostru este UNUL/UNA”. Este „Iota” din „Numele Domnului”, Tetragrama Y-H-W-H, și în același timp și „Iota” din numele lui ISUS (Yeshuah sau Yehoshuah în ebraică), care în traducere înseamnă: YHWH este salvare”. Dacă „Iota” reprezintă UNITATEA în Divinitate, cum ar putea „trece” aceasta vreodată?

În același timp, acea „Iotă”, cu cele două brațe la stânga și la dreapta ei, respectiv literele „Shin” (300) și „Tav” (400) exprimă în egală măsură și UNItatea OMULUI, pe care YHWH l-a creat (BaRA, 2-200-1) ca „Parte Bărbătească” și „Parte Femeiască”. În vechea tradiție ebraică, dar și în cea greacă, cifrele 3 și 4 exprimă Principiul „Bărbat” (3) și Principiul „Femeie” (4).

În antichitate, bine-cunoscuta „Teorema lui Pitagora” nu era doar matematică, ci exprima o lege a vieții. În reprezentare geometrică devine vizibil cum din principiul „Bărbat” și din principiul „Femeie”, când cele două se află într-un raport de unghi drept, stând față în față ca teză și antiteză, rezultă principiul „Copil” ca sinteză.

Cifra prin care se exprimă în Biblie principiul „Bărbat” este 3 și acesta devine „împlinit” în numărul 9, atunci când atinge maximul (plinătatea) ce se poate obține în lumea lui „3” (3×3). În același fel, și cifra prin care se exprimă principiul „Femeie” este 4 și el devine „împlinit” în numărul 16, care este maximul obținut în lumea lui „4” (4×4).

pitagora_principii

Nu este doar: „Bărbat” + „Femeie” = „Copil”, după cum nici 3 plus 4 nu fac 5. Ci este mai degrabă: „Bărbat” (în împlinirea existenței lui) + „Femeie” (în împlinirea existenței ei) = „Copil” (în împlinirea existenței lui): 3²+4² = 5²

Așadar „Partea bărbătească” (3) și „Partea femeiască” (4) ca principii de manifestare în plinătate produc ceea ce se poate numi principiul „Copil” (5). Este rodul unirii dintre Bărbat și Femeie, fiecare în împlinirea de sine, atunci ia ființă ceva nou.

Celor care li se pare că aceste lucruri nu mai au legătură cu Biblia le voi aduce aminte că în aceasta, Dumnezeu este numit „Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov” (cei trei patriarhi). Ei împreună au patru soții: Sara, Rebeca, Lea, Rahela (fără a număra și concubinele lor).

În concluzie, revenind la Creație, termenul „BERESHIT” exprimă în structura sa principiul „Dualității” care derivă din Unitate, principiul „Expansiunii” (explozia în diversitate) și principiul „Întoarcerii” la Unitate („Teshuva”) în primele trei litere: 22001. Iar prin ultimele trei litere, 300–10–400 se exprimă UNITATEA OMULUI, creat ca „Parte bărbătească” și „Parte Femeiască”, aflat deja într-o stare a diversității (trei-sute, patru-sute), având ca centru de echilibru însăși Divinitatea reprezentată prin „Iota” din tetragrama YHWH, a cărei valoare numerică 10 indică spre faptul că OMUL devine una UNA cu sine și UNA cu Dumnezeu.

Anunțuri
Publicat în Fără categorie | 12 comentarii

ARBORELE VIEȚII – TZIMTZUM

Iată, înainte ca Emanațiile să fi fost emanate
și Creaturile să fi fost create,
era numai Lumina simplă superioară,
ce umplea întreaga existență.

Și nu era nici un loc vacant,
nici o atmosferă vidă, nici un gol,
ci totul era plin
de Lumina aceea simplă a Infinitului.

Și nu avea nici început nici sfârșit,
ci era totul:
Lumină unică, simplă, pe deplin uniformă,
și ea se chema: „Lumina fără sfârșit”.

Și când în voia Sa simplă s-a trezit Dorința
de a crea Lumile și de a emana Emanațiile
și de a aduce la lumină desăvârșirea faptelor Sale,
a Numelor Sale și a Denumirilor Sale,
aceasta a devenit motivul Creației Lumilor.

Și iată, de îndată Infinitul s-a restrâns
în punctul său de mijloc,
ce se afla chiar în centru.
Și El a contractat acea Lumină
și ea s-a retras departe,
către marginile acelui punct.

blackholeh

Și astfel a rămas un spațiu gol, un vacuum
dinspre acel punct mijlociu.
Și iată, contracția a fost complet uniformă
în jurul acelui punct central,
astfel că acel spațiu gol
a devenit perfect circular pe toate părțile.

Și iată, după restrângere,
când a rămas vacuumul și spațiul gol,
chiar în centrul Luminii fără Sfârșit,
s-a format un loc
în care Ființele, Emanațiile și Creaturile
puteau exista.

Apoi, din Lumina fără Sfârșit
o singură rază de lumină s-a desprins de sus
și a coborât în interiorul acelui spațiu.
Și prin acea rază de Lumină
El a emanat, a creat, a format și a făcut
toate Lumile.

tz-1

Înainte ca aceste Patru Lumi să vină în existență
era doar Infinitul și Numele Lui era UNU,
într-o unitate minunată și tainică,
încât chiar și celor mai apropiați dintre îngeri
le lipsea puterea de a recunoaște Infinitul.

Căci nu este nici o minte
care să Îl poată cuprinde,
fiindcă El nu are un loc,
nici granițe, nici Nume.

(din cartea „Etz Chayim”, „Arborele vieții”, de Rabbi Chayim Vital, principalul discipol și editor al învățăturilor lui Rabbi Isaac Luria, 1534-1572)

surse media:
http:// cdn.theyeshiva.net/Content/images/blackholeh.jpg
http:// kabalat.com/wp-content/uploads/2017/08/tz-1.jpg
Publicat în Fără categorie | Lasă un comentariu

Unul în multiplu, multiplul în Unul

Ce ascunde Dumnezeu?
Pe El însuşi – unitatea Sa.

Pentru o mai bună înţelegere, avem nevoie mai întâi să cercetăm sensul profund al adevăratei unităţi a lui Dumnezeu. Unitatea lui Dumnezeu nu este acelaşi lucru cu „unitatea” din dicţionarele noastre. Nu e ca numărul unu. Mulţi oameni care nu înţeleg Tora spun: „De unde obsesia asta că Dumnezeu ar fi unul? Cultura occidentală a încetat să mai creadă în zei cu multe mii de ani în urmă.”

Dar unitatea lui Dumnezeu nu înseamnă că El este doar „unul” în opoziţie cu „doi” sau cu „trei”. Unitatea lui Dumnezeu este una atotcuprinzătoare, care include multiplul, rămânând în acelaşi timp unul. Lumina înconjoară vidul şi totuşi îl umple. Este o unitate misterioasă. Sefer Yetzirah („Cartea Alcătuirii”), o clasică lucrare cabalistică, pune întrebarea: „Ce numeri înainte de numărul unu? De acest fel este divinul.”

În altă lucrare clasică, Tikkunei Zohar („Ornamente pe Zohar”), este citat profetul Ilie: „Stăpâne al universului, Tu eşti unul, dar nu în număr.”

Aşa cum am explicat înainte, unitatea lui Dumnezeu este non-duală; nu este opusul „multora” – nu este doar unul dintr-o pereche de termeni opuşi. Este, aşadar o unitate care include atât unul, cât şi multiplul. Cea mai apropiată experienţă care ne poate oferi un strop din unitatea lui Dumnezeu este dragostea. În dragoste, doi pot fi unul şi totuşi doi. Este un mister minunat (min-un-at).

Când unitatea lui Dumnezeu este ascunsă, vedem multe forţe distincte, multe persoane independente, multe situaţii incompatibile, multe obiecte izolate. Ne-am putea gândi chiar că nu există nici Dumnezeu, nici unitatea supremă, că suntem doar noi în această fragmentată lume a haosului.

Într-adevăr, totuşi, Unul este în multiplu şi multiplul este în Unul. Dar atunci când acea unitate este ascunsă, tot ceea ce vedem este fragmentat şi multiplu. Iar noi trăim într-o lume care încurajează atitudinile de egoism, minciună, ură, competiţie şi război.

Dar atunci când urcăm în lumile superioare ale percepţiei (aşa cum vă voi explica în curând), unde adevărul unităţii lui Dumnezeu este descoperit, înţelegem că doar dragostea este reală şi că orice altceva nu este decât iluzie.

De cine Îşi ascunde Dumnezeu unitatea?
De suflet. De tine şi de mine.

Totuşi Cabala descrie sufletul ca o scânteie din Dumnezeu. Din acest motiv Dumnezeu se ascunde El însuşi de un aspect al Lui însuşi. Evlavia din noi este chinuită de dorul de a găsi şi de a se reuni cu evlavia de mai presus de noi. Iar cea din urmă este chinuită de dorul de a găsi şi de a se reuni cu evlavia din noi. Aşa cum am menţionat mai devreme, aceasta este ceea ce Cabala numeşte dorinţa de a unifica lumina divinei transcendenţe (Cel Sfânt, Binecuvântat fie El) cu lumina divinei imanenţe (Shekhinah).

A „uni” este adevăratul obiectiv al oricărei religii autentice. Cuvântul religie vine de la latinescul religare, însemnând „a fi legat de” şi care are rădăcină comună cu „ligament” (care leagă două oase).

Bineînţeles că noi nu am fost niciodată deconectaţi, dar, de vreme ce unitatea lui Dumnezeu este ascunsă, credem şi ne simţim ca şi cum am fi. Pentru a schimba acest sentiment, trebuie să ne relegăm în mod conştient; trebuie să ne schimbăm mentalitatea.

Viaţa este o călătorie în conştiinţă. Într-adevăr, Dumnezeu este veşnic unul, iar noi suntem întotdeauna cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Problema e că noi nu cunoaştem acest adevăr. Acesta este un punct critic. Noi suntem întotdeauna una cu supremul – sarcina noastră este să atingem o conştientizare a acestui adevăr – experienţa extatică a iubirii supreme.

Lucrul acesta ne ajută să înţelegem adevăratul înţeles al poruncii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Leviticul 19:18).

Cum se poate să ni se poruncească să nutrim dragoste faţă de altă persoană? Şi dacă pur şi simplu nu avem nimic în comun? Dacă nu suntem, în mod serios, de acord asupra multor probleme politice şi sociale? Cum ne putem aştepta să iubim oameni care sunt atât de diferiţi de noi?

De fapt porunca ne spune că în realitate noi suntem deja unul şi că putem cu siguranţă descoperi acest adevăr şi să simţim dragostea. Însă, pentru o mai bună înţelegere, trebuie să acţionăm în aşa fel încât să exprimăm şi să dezvăluim acest adevăr. Este tema tuturor poruncilor care au de-a face cu relaţiile interpersonale.

Aceeaşi dinamică o întâlnim şi îndărătul poruncii de a-L iubi pe Dumnezeu. Noi suntem deja una cu Dumnezeu. Dar trebuie să demonstrăm acest lucru prin ceea ce gândim, spunem şi facem. Abia atunci o vom simţi. Iată tema tuturor poruncilor carer se referă la relaţia noastră cu Dumnezeu.

viata-secreta-a-lui-dumnezeu_4

(citat din pag. 135-138)
http://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=6566

Publicat în Fără categorie | 25 comentarii

Blog în constucţie

Încă se lucrează, vă rog reveniţi mai târziu…

Pentru a putea face comentarii este necasar să vă autentificaţi cu un cont Google, WordPress, Facebook sau Twitter. Comentariile anonime nu sunt posibile.

Publicat în Fără categorie | 17 comentarii