Unul în multiplu, multiplul în Unul

Ce ascunde Dumnezeu?
Pe El însuşi – unitatea Sa.

Pentru o mai bună înţelegere, avem nevoie mai întâi să cercetăm sensul profund al adevăratei unităţi a lui Dumnezeu. Unitatea lui Dumnezeu nu este acelaşi lucru cu „unitatea” din dicţionarele noastre. Nu e ca numărul unu. Mulţi oameni care nu înţeleg Tora spun: „De unde obsesia asta că Dumnezeu ar fi unul? Cultura occidentală a încetat să mai creadă în zei cu multe mii de ani în urmă.”

Dar unitatea lui Dumnezeu nu înseamnă că El este doar „unul” în opoziţie cu „doi” sau cu „trei”. Unitatea lui Dumnezeu este una atotcuprinzătoare, care include multiplul, rămânând în acelaşi timp unul. Lumina înconjoară vidul şi totuşi îl umple. Este o unitate misterioasă. Sefer Yetzirah („Cartea Alcătuirii”), o clasică lucrare cabalistică, pune întrebarea: „Ce numeri înainte de numărul unu? De acest fel este divinul.”

În altă lucrare clasică, Tikkunei Zohar („Ornamente pe Zohar”), este citat profetul Ilie: „Stăpâne al universului, Tu eşti unul, dar nu în număr.”

Aşa cum am explicat înainte, unitatea lui Dumnezeu este non-duală; nu este opusul „multora” – nu este doar unul dintr-o pereche de termeni opuşi. Este, aşadar o unitate care include atât unul, cât şi multiplul. Cea mai apropiată experienţă care ne poate oferi un strop din unitatea lui Dumnezeu este dragostea. În dragoste, doi pot fi unul şi totuşi doi. Este un mister minunat (min-un-at).

Când unitatea lui Dumnezeu este ascunsă, vedem multe forţe distincte, multe persoane independente, multe situaţii incompatibile, multe obiecte izolate. Ne-am putea gândi chiar că nu există nici Dumnezeu, nici unitatea supremă, că suntem doar noi în această fragmentată lume a haosului.

Într-adevăr, totuşi, Unul este în multiplu şi multiplul este în Unul. Dar atunci când acea unitate este ascunsă, tot ceea ce vedem este fragmentat şi multiplu. Iar noi trăim într-o lume care încurajează atitudinile de egoism, minciună, ură, competiţie şi război.

Dar atunci când urcăm în lumile superioare ale percepţiei (aşa cum vă voi explica în curând), unde adevărul unităţii lui Dumnezeu este descoperit, înţelegem că doar dragostea este reală şi că orice altceva nu este decât iluzie.

De cine Îşi ascunde Dumnezeu unitatea?
De suflet. De tine şi de mine.

Totuşi Cabala descrie sufletul ca o scânteie din Dumnezeu. Din acest motiv Dumnezeu se ascunde El însuşi de un aspect al Lui însuşi. Evlavia din noi este chinuită de dorul de a găsi şi de a se reuni cu evlavia de mai presus de noi. Iar cea din urmă este chinuită de dorul de a găsi şi de a se reuni cu evlavia din noi. Aşa cum am menţionat mai devreme, aceasta este ceea ce Cabala numeşte dorinţa de a unifica lumina divinei transcendenţe (Cel Sfânt, Binecuvântat fie El) cu lumina divinei imanenţe (Shekhinah).

A „uni” este adevăratul obiectiv al oricărei religii autentice. Cuvântul religie vine de la latinescul religare, însemnând „a fi legat de” şi care are rădăcină comună cu „ligament” (care leagă două oase).

Bineînţeles că noi nu am fost niciodată deconectaţi, dar, de vreme ce unitatea lui Dumnezeu este ascunsă, credem şi ne simţim ca şi cum am fi. Pentru a schimba acest sentiment, trebuie să ne relegăm în mod conştient; trebuie să ne schimbăm mentalitatea.

Viaţa este o călătorie în conştiinţă. Într-adevăr, Dumnezeu este veşnic unul, iar noi suntem întotdeauna cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Problema e că noi nu cunoaştem acest adevăr. Acesta este un punct critic. Noi suntem întotdeauna una cu supremul – sarcina noastră este să atingem o conştientizare a acestui adevăr – experienţa extatică a iubirii supreme.

Lucrul acesta ne ajută să înţelegem adevăratul înţeles al poruncii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Leviticul 19:18).

Cum se poate să ni se poruncească să nutrim dragoste faţă de altă persoană? Şi dacă pur şi simplu nu avem nimic în comun? Dacă nu suntem, în mod serios, de acord asupra multor probleme politice şi sociale? Cum ne putem aştepta să iubim oameni care sunt atât de diferiţi de noi?

De fapt porunca ne spune că în realitate noi suntem deja unul şi că putem cu siguranţă descoperi acest adevăr şi să simţim dragostea. Însă, pentru o mai bună înţelegere, trebuie să acţionăm în aşa fel încât să exprimăm şi să dezvăluim acest adevăr. Este tema tuturor poruncilor care au de-a face cu relaţiile interpersonale.

Aceeaşi dinamică o întâlnim şi îndărătul poruncii de a-L iubi pe Dumnezeu. Noi suntem deja una cu Dumnezeu. Dar trebuie să demonstrăm acest lucru prin ceea ce gândim, spunem şi facem. Abia atunci o vom simţi. Iată tema tuturor poruncilor carer se referă la relaţia noastră cu Dumnezeu.

viata-secreta-a-lui-dumnezeu_4

(citat din pag. 135-138)
http://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=6566

Publicat în Fără categorie | 25 comentarii

Blog în constucţie

Încă se lucrează, vă rog reveniţi mai târziu…

Pentru a putea face comentarii este necasar să vă autentificaţi cu un cont Google, WordPress, Facebook sau Twitter. Comentariile anonime nu sunt posibile.

Publicat în Fără categorie | 17 comentarii